Comisia de jurişti a PNL se află în stadiul finalizării contestaţiilor care vor fi adresate la CCR împotriva proiectelor de lege pe care Guvernul Bocşi-a asumat răspunderea, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al acestui partid, Varujan Vosganian. Liberalii au pregătit sesizări pentru Legea educaţiei naţionale şi Legea privind reorganizarea, în condiţiile în care Legea salarizării unitare este atacată prin moţiune de cenzură.
Forma finală a celor două contestaţii este aşteptată a miercuri, ultima zi în care liberalii pot face acest demers la Curtea Constituţională.
Principalele probleme reclamate pe marginea Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice se referă la discriminările introduse de interzicerea cumulului pensie-salariu, dar şi de prevederile impunerii concediului fără plată.
În cazul legii educaţiei naţionale, PNL acuză neconstituţionalitatea interdicţiei ca directorii de şcoli să aibă activitate politică şi a condiţiilor de destituire a rectorilor.
?Am găsit erori şi neconcordanţe în fiecare din cele două legi asumate. În ceea ce priveşte legea salarizării unice, ne continuăm campania publică de susţinere în afara Parlamentuluii privind moţiunea de cenzură. Adevăratul vot la moţiunea de cenzură va fi dat la votul mpentru prezidenţiale? a conchis Vosganian.
Antena3.ro