Antena 3 CNN Politică PNL nu renunţă la alegerile în două tururi de scrutin

PNL nu renunţă la alegerile în două tururi de scrutin

1 minut de citit Publicat la 17:54 19 Feb 2016 Modificat la 17:54 19 Feb 2016
gorghiu.jpg
Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la Suceava, că liberalii vor continua demersurile pentru desfășurarea alegerilor în două tururi de scrutin.

''Așteptăm răspunsurile de la Secretariatul general al Guvernului pe plângerea prealabilă, făcută vinerea trecută. Nu am alte așteptări decât să vină răspunsul. Termenul legal ar fi de maxim 30 de zile, dar cu cât mai repede vine acest răspuns, cu atât mai bine putem să înaintăm plângerea în instanța de Contecios administrativ'', a spus Gorghiu, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, copreședintele liberal a negat unele informații apărute în presă conform cărora ar fi fost finalizat sondajul PNL pentru Primăria Capitalei, iar Gabriela Vrânceanu Firea ar fi pe primul loc.

''Am constatat o intoxicare în presă și nimeni nu întreabă. Să știți că nu s-a finalizat sondajul PNL la București. Am văzut niște sondaje, niște cifre, nimeni nu sună să confirme (...) Nu e gata sondajul. Este falsă orice fel de știre conform căreia sondajul PNL s-ar fi terminat și e Firea pe primul loc, nu știu care pe locul doi, Bușoi pe nu știu ce loc săracul. Deci este o manipulare ordinară''? a arătat Gorghiu.

Copreședintele PNL a precizat că, la începutul săptămânii viitoare, când se va finaliza sondajul, vor fi interpretate cifrele, se va discuta cu organizația de București și în cel mai scurt timp va fi avansată o propunere de candidatură la București.

Potrivit lui Gorghiu, în prezent PNL are la nivel național 32 de candidați de primari de municipii desemnați pentru alegerile locale din 5 iunie.

×
x close