Antena 3 CNN Politică PNL a contestat la CCR legea privind statutul magistraților

PNL a contestat la CCR legea privind statutul magistraților

1 minut de citit Publicat la 16:48 21 Dec 2017 Modificat la 16:48 21 Dec 2017
o_1c1soomep15ti14t81q8edoqkdk8.jpg

PNL a contestat la Curtea Constituţională a României (CCR) legea privind statutul magistraţilor, a anunţat joi liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

"PNL depune contestaţie la Curtea Constituţională pe legea privind responsabilitatea magistraţilor - procurorilor şi judecătorilor - bine cunoscuta Lege 303, prima dintre Legile Justiţiei marca Florin Iordache care a trecut de Parlamentul României. Scopul acestor contestaţii este de a intra odată în cadrul constituţional actele normative care ies din Parlamentul României, dar, în acelaşi timp, de a încerca să oprim atacul susţinut pe care grupul infracţional din conducerea PSD-ALDE l-a declanşat împotriva României şi când spun de atac infracţional al acestei grupări din PSD şi ALDE mă refer la tot ceea ce transmite această grupare cetăţeanului de rând, care speră că, într-o Românie în prag de Centenar, europeană şi dezvoltată, legea este aceeaşi pentru toată lumea, regulile sunt respectate de sus până jos, iar forul legiuitor al ţării se îndreaptă spre interesele celor mulţi şi nu spre interesele celor care au acaparat puterea politică", a spus Turcan, la Parlament.

Ea a susţinut că în cazul acestui act normativ sunt încălcate toate reglementările în materie de procedură şi foarte multe aspecte constituţionale.

Întrebată dacă au existat discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, Turcan a precizat că acest demers ţine exclusiv de Opoziţie.

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a arătat motivele contestării actului normativ la CCR.

"Prin această sesizare arătăm dezastrul în materie de legiferare pe care îl face coaliţia majoritară PSD-ALDE. (...) În mod evident, sunt încălcări care ţin de autonomia de reglementare a fiecărei Camere parlamentare în parte, de asemenea avem argumente în privinţa încălcării principiului bicameralismului, cât şi alte chestiuni care ţin de procedură. Există însă şi motive intrinseci pe care le-am invocat, care ţin de conţinutul legii, printre care încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cel care vizează independenţa judecătorilor şi procurorilor", a spus Andronache.

×
x close