Antena 3 CNN Politică PMP va vota împotriva propunerii lui Hellvig la SRI

PMP va vota împotriva propunerii lui Hellvig la SRI

<1 minut de citit Publicat la 18:57 23 Feb 2015 Modificat la 18:57 23 Feb 2015
hellvig.jpg
Parlamentarii Partidului Mișcarea Populară anunță că vor vota împotriva propunerii înaintate de președintele Klaus Iohannis pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI), informează AGERPRES.

În opinia PMP, prin propunerea lui Eduard Hellvig la șefia SRI șeful statului generează ''o vulnerabilitate'' la nivelul credibilității instituției.

"Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva propunerii înaintate de către Președintele Klaus Iohannis pentru șefia SRI. În contextul actual, la conducerea SRI ar fi fost mai potrivită o persoană apolitică. Prin acordarea acestei funcții unui apropiat, domnul Klaus Iohannis generează o vulnerabilitate la nivelul credibilității SRI. Modelul promovat de către fostul președinte al României, domnul Traian Băsescu, prin numirea unui reprezentant din altă tabără politică decât cea proprie, a reprezentat un prim pas înainte", susține PMP într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Eduard Hellvig, propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al SRI, va fi audiat marți la ora 10,00 de Comisia parlamentară comună pentru controlul Serviciului Român de Informații (SRI), urmând ca Birourile reunite ale celor două Camere să stabilească miercuri când va avea loc votul în plenul Parlamentului.

×
x close