Antena 3 CNN Politică Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor. Anunţul făcut de PSD

Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor. Anunţul făcut de PSD

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:42 08 Feb 2023 Modificat la 16:42 08 Feb 2023
psd
PSD: Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor Sursa foto: Hepta

"Am reușit! Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus și negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare și Reziliență pot fi modificate mai ușor, au fost transpuse în regulamentele europene. Comisia Europeană tocmai a transmis către statele membre un nou ghid privind modul în care se pot face aceste modificări.

Câteva idei generale preluate din amendament și care sunt prevăzute în noul regulament:

- se recomandă ca toate modificările aduse planului să fie propuse până la data de 30 aprilie 2023. Este evident, astfel, că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene trebuie să inițieze de urgență demersul și să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare. Este singura și ultima ocazie de a face acest lucru, ulterior o să fie imposibil de realizat;
- modificările pot fi justificate prin prisma impactului generat de războiul din Ucraina sau de schimbările în fluxurile economice și comerciale;
- obiectul optimizărilor poate avea în vedere atât proiectele, cât și reformele și trebuie să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de țară și elementelor generale din regulament, cu accent pe menținerea obiectivelor de mediu și a celor digitale;
- Comisia Europeană o să vină cu un răspuns mai rapid la aceste modificări și va sprijini statele membre în acest sens.

Citeşte şi: PSD susţine că taxa de solidaritate este necesară pentru scăderea impozitării muncii: "PNL să se hotărască dacă vrea să fie alături de angajaţi

Se dovedește, încă o dată, faptul că Partidul Social Democrat este astăzi formațiunea politică care livrează cu profesionalism lucruri importante pentru România în plan european", transmite europarlamentarul Victor Negrescu.

×
x close