Piedone crede cu tărie că PC are nevoie de schimbări majore: de la conducere până la strategie.
Cristian Popescu Piedone spune că partidul său trebuie să se modernizeze, să se reformeze şi să meargă pe propriile picioare.
"În istoria partidului, Dan Voiculescu va fi preşedintele fondator. Va rămâne alături de noi şi va avea un loc aparte în istoria partidului. Partidul ăsta a fost ca şi copilul lui, dar ca să crească, acest copil trebuie lăsat să meargă pe propriile picioare, să nu fie mereu partidul breloc", este de părere primarul de la sectorul 4, potrivit DCNews.
Piedone susţine că schimbările necesare trebuie făcute înainte de anul electoral 2016, când conservatorii şi-au stabilit un prag minim pentru locale, iar la generale, intrarea în Parlament fără să facă parte dintr-o alianţă.
"La locale vrem să mergem singuri. Este primul examen real, iar dacă nu putem, vom vedea ce vom face în viitor. Vrem să trecem de 5% la locale", a adăugat Piedone.