Petre Roman consideră că actualii membri ai PD au abandonat doctrina iniţială şi au migrat către liberalism. Foştii colegi ai lui Roman îl avertizează, însă, că nu va reuşi să preia denumirea vechiului partid."Numele e rezervat actualului PD-L prin toate documentele de la Judecătorie, de la Autoritatea Electorală. Noi ne-am pus de atunci problema ce se întamplă dacă vreo 20 de inşi nu vor să vină cu PLD şi spun că vor să rămână cu PD aşa că ne-am luat toate măsurile de precauţie în acest sens", a declarat Radu Berceanu pentru ziarul Gardianul.
Nici vicepreşedintele democrat-liberal, Valeriu Stoica, nu acordă prea multe şanse demersului lui Petre Roman. "Dacă voia careva dintre democraţi să-l urmeze, o făcea până acum. Dar nimeni nu joacă pe o carte necâştigătoare", a spus Valeriu Stoica.
Reacţii au venit şi de la membrii PD-L, care au petrecut sâmbătă noapte la botezul copilului Ralucăi Turcan. Secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, consideră că Petre Roman este un personaj care nu înţelege că e timpul să se dea la o parte.
Antena 3