Completarea declaraţiilor de avere nu este chiar atât de simplă pe cât pare. Necesită timp şi mai ales concentrare intensă. Şi cam toţi dintre cei care trebuie să îşi declare averea nu au timp de pierdut, deci apar şi greşelile.
De exemplu, preşedintele CEC, Traian Radu Gheţea, a scris la rubrica bunurilor pe care le deţine: bijuterii, cu un singur "i".
Şi numele unor mărci de autoturisme ridică ceva probleme. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, s-a încurcat puţin când a trebuit să declare ce fel de maşină deţine. A declarat că are un Seat Leone, în loc de Leon.
Dacă vorbim despre marca Volkswagen, lucrurile se complică şi mai mult. Pară Loranţ, secretar general adjunct la Ministerul Mediului şi Rodica Anca Brad, asistentă la cabinetul Ministrului Sănătăţii, au scris după ureche numele.
O altă greşeală o întâlnim în declaraţia de avere a primarului din Satu Mare, Ilyes Iuliu, care foloseşte cuvântul salar, în loc de salariu.
Un funcţionar din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bogdan Daniel Oltean, nu a ştiut numele băncii de unde şi-a luat creditul.