Antena 3 CNN Politică PERCHEZIŢII la fiul lui Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor. Andrei Hrebenciuc va fi dus la DNA

PERCHEZIŢII la fiul lui Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor. Andrei Hrebenciuc va fi dus la DNA

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 13:52 22 Oct 2014 Modificat la 13:52 22 Oct 2014
viorel.jpg
Foto: Intact Images
Procurorii anticorupţie fac percheziţii, miercuri, la biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc, în dosarul în care tatăl lui, Viorel Hrebenciuc (PSD), este urmărit penal în legătură cu retrocedarea ilegală a unor păduri.

Andrei Hrebenciuc va fi dus la DNA Braşov, acolo unde se derulează ancheta privind presupuse retrocedări ilegale.

Andrei Hrebenciuc apare în interceptări ca fiind intermediarul prin care tatăl său urma să primească 12.000 de hectare de teren din pădurea care a  aparţinut familiei Ghica.
 
Fiul lui Hrebenciuc n-a avut legături publice cu politica sau cu ce s-a întâmplat în cariera tatălui său.

Potrivit procurorilor care instrumentează dosarul retrocedărilor, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.

În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.


DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.

Potrivit procurorilor, pe 17 octombrie, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru a evita ca o eventuală condamnare a deputatului să fie pusă în executare.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi. 

×
x close