PENSII 2019. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri o lege care permite anumitor categorii de angajaţi să se pensioneze înainte de vârsta standard de pensionare aplicată majorităţii.
PENSII 2019. Legea promulgată miercuri amendează Legea 263/2010, prin acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă, de patru luni, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare începând cu primul an de stagiu de cotizare realizat în aceste condiţii
PENSII 2019. Potrivit actului normativ, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, ce constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent.
PENSII 2019. Prin aceste modificări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele, deosebite de muncă. Munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, au explicat iniţiatorii, aceştia dând ca exemplu salariaţii din Complexul Energetic Oltenia.