Democrat-liberalii au o singură preocupare. Vor să obţină controlul în instituţiile de stat prin numiri politice, făcute cu binecuvântarea şefului statului. Din ţară sunt trimise la centru liste cu directorii care nu sunt de la PDL. O discuţie pe acest subiect a fost suprinsă duminică seară, în Hunedoara, în timp ce democrat-liberalii numărau voturile după alegerile parţiale.
Ministerul Economiei precizează că a trimis Corpul de Control, pentru a verifica informaţiile, dar şi situaţia economico-financiară a societăţii Electrocentrale Deva, al cărui director este menţionat în discuţiile surprinse.
Înregistrările au provocat multă supărare în tabăra PDL Hunedoara, dar şi la Palatul Cotroceni. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Valeriu Turcan a precizat pentru Antena 3 că niciodată şeful statului nu a cerut vreo listă de oameni.