Traian Igaş a anunţat că liderii de grupuri au avut o întâlnire şi au ajuns la o concluzie finală, respectiv că PDL doreşte să legifereze, "doreşte să aibă o activitate intensă în Senat şi să nu se ducă într-o altă zonă".
"Vrem să legiferăm şi vrem să avem o anumită stabilitate şi un anumit echilibru în Senatul. Nu cred că noi, aici, în Senat, putem să ne substituim Curţii Constituţionale, care se poate pronunţa pe orice act legislativ", a explicat senatorul PDL, motivul pentru care sunt dispuşi să aştepte, într-un termen rezonabil, ca Geoană să apeleze la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra demersurilor PDL.
El i-a atras atenţia lui Geoană să îi lase pe senatori să ia cuvântul şi să nu se repete situaţia de marţi din plen, când unii senatori au solicitat cuvântul pe procedură şi nu le-a fost acordat acest drept regulamentar.
"Prin toate demersurile pe care le-am făcut până acum, nu am încălcat Regulamentul Senatului, nu am încălcat Constituţia şi nici nu intenţionăm să facem acest", a mai afirmat senatorul democrat-liberal.
Igaş a apreciat că este dreptul fiecărui senator să ceară introducerea pe ordinea de zi a unui punct şi nu există vreo obligaţie din partea preşedintelui de şedinţă de a nu supune la vot solicitarea.
Antena3.ro