Liderii PD-L şi cei ai UDMR s-au întâlnit, luni dimineaţă, pentru a discuta despre formarea unei eventuale coaliţii de guvernare, dar şi despre principii directoare ale programului, pentru a vedea în ce măsură există compatibilitate între obiectivele celor două formaţiuni.
La ieşirea de la negocieri, preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat că UDMR rămâne, în continuare, principala formaţiune cu care democrat-liberalii doresc să formeze o coaliţie majoritară de guvernare. "Nu există diferenţe între concepţia noastră şi cea a UDMR cu privire la programul de guvernare", a declarat Emil Boc.
În cadrul şedinţei, liderii PDL şi cei ai UDMR au avut opinii similare privind majoritatea punctelor aflate în programul de guvernare. Printre acestea se numără crearea de noi locuri de muncă, neimpozitarea profitului reinvestit, dacă se aduc noi locuri de muncă şi se investeşte în tehnologii, dar şi descentralizarea şi reabilitarea termică a blocurilor.
Liderul democrat-liberal a precizat că UDMR a fost prima formaţiune care a dorit o alianţă cu PDL. Potrivit acestuia,
guvernarea se va forma în jurul unui premier democrat-liberal.
Partidul Democrat-Liberal (PDL) şi Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) ar avea, împreună, 43% din mandate.
Decizia finală de formare a unei coaliţii PDL - UDMR urmează să fie luată în cadrul Biroului Permanent al PDL, care va avea loc în cursul zilei de luni.
Tot luni, începând cu ora 13:00, se va întruni şi Consiliul Permanent al UMDR.
Antena3.ro