Spre exemplu, Roberta Anastase, acuzată că a fraudat votul la legea pensiilor ocupă o funcţie de vicepreşedinte, iar Liviu Negoiţă, avertizat pentru administrarea fondurilor europene, este prim-vicepreşedinte.
PDL-iştii şi-au ales liderii. Cine va conduce partidul alături de Vasile Blaga
Pe lista personajelor controversate este şi Alexandru Nazare, care acum este vicepreşedinte al PDL. A fost ministru al Transporturilor, însă este ţinut minte mai degrabă pentru că a fost aruncat de la balcon de colegii care au vrut să-l vindece de frica de zbor cu avionul, decât pentru mandatul său.
Acum, liderii PDL încearcă să-şi reabiliteze colegii controversaţi pe care i-au pus în funcţii cheie.