Antena 3 CNN Politică PDL insistă pe secretari apolitici la Justiţie

PDL insistă pe secretari apolitici la Justiţie

1 minut de citit Publicat la 14:19 12 Feb 2009 Modificat la 14:19 12 Feb 2009
PDL insistă pe secretari apolitici la Justiţie
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că democrat-liberalii au convenit încă de la început cu partenerii social-democraţi ca numirile ministrului şi a secretarilor de stat să fie apolitice.
"Am căzut de acord ca Justiţia să beneficieze de ministru şi secretari de stat apolitici", a declarat Vasile Blaga. El a ţinut astfel să răspundă declaraţiilor făcute de liderul PSD , Mircea Geoană, după şedinţa de joi a coaliţiei, cu privirea la oportunitatea numirii cât mai rapide în funcţii a secretarilor de stat propuşi de PSD.
"Nu am ce să comentez mai mult, există un protocol între cele două partide", a mai spus Blaga.
Liderul PDL a mai susţinut că democrat-liberalii care l-au propus pe Gabriel Oprea în Comisia SRI nu au procedat incorect.
"Colegii care l-au propus pe Gabriel Oprea ca membru în Comisia SRI nu cred că au procedat incorect. Dimpotrivă! Era vorba de un loc care i se cuvenea PDL şi ţinea cont de experienţa pe care domnul Oprea a avut-o în Comisia SRI, în care dânsul a fost membru", a explicat Vasile Blaga.
El a dat exemplul numirii de către PSD ca subprefect de Braşov a unui fost prefect liberal, gest pe care PDL nu l-a criticat.
"Am înţeles că era un aranjament pe sub masă pe care îl avuseseră înainte ca să susţină Guvernul Tăriceanu 2. Am înţeles că doar în Braşov au avut asemenea aranjamente", a spus Blaga.
În postul de prefect al judeţului Braşov a fost numit Ion Gonţea, în locul lui Emil Niţă, liberal, care a fost trecut în postul de subprefect.
Antena3.ro

×
x close