Prim-vicepreşdintele PDL Anca Boagiu a declarat, sâmbătă, referitor la criticile aduse PDL de către Traian Băsescu, că democrat-liberalii fac opoziţie, una dintre dovezi fiind că o serie de legi au ajuns din nou Parlament în urma contestaţiilor depuse de către PDL la CC.
Boagiu a fost întrebată, sâmbătă, după ce a votat la alegerile din PDL Bucureşti în vederea desemnării candidatului formaţiunii la prezidenţialele din 2014, cum comentează criticile pe care Traian Băsescu le-a adus recent celor din PDL.
"Facem opoziţie şi faptul că o serie întreagă de legi au fost întoarse până la urmă prin contestaţa făcută de PDL la Curtea Constituţională este una dintre dovezi. Faptul că până la urmă activitatea noastră este cea care guvernează stoparea unor abuzuri pe care Victor Ponta le face este o dovadă. Dar cred că aici este nevoie de o unificare a tuturor vocilor care să susţină o luptă împotriva abuzurilor şi a luptei împotriva democraţiei pe care o duce Victor Ponta şi asta trebuie să fie preocuparea tuturor celor care susţin dreapta", a precizat Boagiu, conform
Mediafax.
Ea a arătat că bătălia nu este, de data asta, cu PDL, ci trebuie să fie cu PSD şi cu PNL.
"Bătălia nu este, de data asta, nici cu PDL şi nici cu membrii PDL, bătălia astăzi trebuie dată cu PSD şi cu PNL, cei care în fiecare zi abdică de la princiipiile statului de drept", a adăugat Boagiu.
Ea a mai fost întrebată despre faptul că pe unul dintre pereţii din sediul PDL Bucureşti Sector 2 se afla un afiş cu preşedintele Traian Băsescu.
"În toate sediile de partid veţi găsi istoria partidului şi politicile partidului şi prezenţa domnului preşedinte Traian Băsescu. PDL a fost şi va rămâne un partener în tot ceea ce înseamnă apărarea statuilui de drept în România, în tot ceea ce înseamnă lupta împotriva corupţiei şi menţinerea României în UE", a explicat Anca Boagiu.