Scandal la numirea membrilor Autorităţii de supraveghere financiară. PDL acuză că numirile sunt politice, iar nouă dintre cei 14 membri propuşi nu au niciun fel de studii economice.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, după ce a votat pentru membrii Consiliului ASF, că desemnarea persoanelor aflate în conducerea acestei instituţii a fost făcută "pe aceleaşi criterii de clientelism politic", iar nouă membri nu au studii economice.
Întrebat cum vede conducerea ASF, şeful PDL a răspuns: "Pe aceleaşi criterii de clientelism politic, nouă dintre ei nici măcar nu au studii economice", a replicat Blaga.
Dan Radu Ruşanu şi Daniel Dăianu vor fi în conducerea instituţiei care, teoretic, ar trebui să aibă grijă ca la stat să nu mai existe salarii de lux. De asemenea, ASF se va ocupa cu monitorizarea pieţei de capital, a asigurărilor şi pensiilor private.
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, s-a întâlnit, miercuri dimineaţă, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu cei propuşi pentru conducerea ASF, pentru a stabili plafonarea salariilor acestora, iar cei care nu acceptă ar urma să piardă susţinerea USL, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Citeşte şi Viitorul preşedintele al ASF, Dan Radu Ruşanu, ar urma să aibă un salariu de 15.000 de euro, iar prim-vicepreşedintele Daniel Dăianu ar încasa 12.000 de euro.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Componenţa structurii de conducere a ASF va fi supusă, miercuri, votului plenului comun al Parlamentului.
Comisiile de Buget-Finanţe şi Comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, pentru audierea candidaţilor pentru cele cinci funcţii executive şi pentru cele 12 funcţii neexecutive pe care le va avea Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF).
Unificarea Comisiilor de supraveghere a asigurărilor, a pensiilor private şi a valorilor mobiliare în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a fost solicitată în scrisoarea de intenţie cu FMI. Acesta este şi motivul pentru care Guvernul a urgentat înfiinţarea autorităţii.