Parlamentarii PDL au părăsit, miercuri, în bloc plenul şedinţei în momentul punerii în discuţie a declaraţiei politice privind susţinerea de către majoritatea parlamentară a lui Klaus Iohannis ca premier. Democrat-liberalii au invocat faptul că este vorba despre o mascaradă pe care nu sunt donici să o gireze prin prezenţa lor.
Deputatul PDL, Cezar Preda a atras atenţia că Parlamentul, o instituţie fundamentală a statului, se află în faţa unei acţiuni care o va discredita încă o dată.
"Niciodată Parlamentul României nu va fi un Congres al partidelor pentru lansarea candidaţior pentru diferite funcţii. Cu respectul pentru această funcţie şi pentru dumneavoastră, vă anunţăm că noi plecăm din sală la această mascaradă pe care vreţi să o faceţi. O facem pentru că dumneavoastră PSD, PNL, UDMR şi minorităţile o vreţi, pentru că aşa este ordinul primit de la şefii dumneavoastră", a anunţat deputatul PD-L Cezar Preda.
El a acuzat parlamentarii din opoziţie că au preferat o modalitate de lucru nedemocratică, conştienţi că un eventual atac la Curtea Constituţională împotriva dreptului preşedintelui de a desemna un prim-ministru, s-ar fi soldat cu un eşec şi ar fi dezumflat întreaga acţiune de susţinere a lui Iohannis ca premier.
"Ne acuzaţi pe noi că nu suntem democratici, nu vedem o majoritate consfinţită, dar cu bună-ştiinţă faceţi abstracţie de prevederile constituţionale şi încercaţi prin forţa unei majorităţi ostile intereselor României să vă impuneţi punctul de vedere. Nu veţi reuşi să obligaţi preşedintele României să facă altceva decât ceea ce majoritatea dintre dumneavoastră aţi prevăzut în Constituţia României în 2003", a apreciat deputatul PDL.
Parlamentarii PDL s-au retras însă şi din cauză că în această dimineaţă era fixată şedinţa Colegiul Director al partidului destinată pregătirilor de campanie şi de susţinere a turneului electoral pe care preşdintele Traian Băsescu îl va face prin ţară.
Parlamentarii PSD-PC, PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale au rămas să dezbată declaraţia politică prin care îi solicită şefului statului să îşi retragă propunerea "fără susţinere parlamentară" făcută pentru funcţia de premier şi să îl desemneze pe Klaus Johannis.
Documentul, o premieră în istoria legislativă a României ca metodă de oficializare a unei majorităţi parlamentare, nu are valoare juridică, deşi este structurat pe trei puncte.
"Parlamentul îşi afirmă susţinerea pentru desemnarea lui Klaus Johannis drept candidat pentru funcţia de prim-ministru. Un guvern de specialişti, condus de un premier independent este singura opţiune realistă pentru atingerea celor trei priorităţi imediate ale României: organizarea de alegeri corecte, gestionarea problemelor economice urgente ale ţării şi reclădirea încrederii între guvern şi partenerii săi instituţionali" se arată la primul punct.
Documentul mai prevede că Parlamentul "solicită preşedintelui Traian Băsescu retragerea propunerii fără susţinere parlamentară făcută pentru funcţia de premier". "Candidatul desemnat, dl. Lucian Croitoru e în imposibilitatea de a obţine susţinerea unei majorităţi parlamentare, iar continuarea demersurilor în care este angrenat înseamnă prelungirea crizei poltiice şi amplificarea costurilor economcie şi sociale ale acesteia" susţin semnatarii acestui act.
Declaraţia mai cere "preşedintelui României să desemneze un candidat pentru funcţia de premier în persoana lui Klaus Johannis, având în vedere că acesta este susţinut de o majoritate absolută transperentă în Parlament".
Antena3.ro