Antena 3 CNN Politică PD acuză modificarea legii referendumului

PD acuză modificarea legii referendumului

1 minut de citit Publicat la 16:14 10 Feb 2007 Modificat la 16:14 10 Feb 2007
PD acuză modificarea legii referendumului
Democraţii vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse de deputaţi legii referendumului. Liderii PD au întocmit deja o sesizare pe care o vor trimite luni la Curtea Constituţională şi spun că modificările au fost special făcute pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Argumentele aduse de democraţi au fost însă contrazise de preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon.

Democraţii spun că modificarea majorităţii cu care poate fi schimbat preşedintele are ca ţintă actualul şef al statului. În plus, imposibilitatea organizării unui referendum, cu 6 luni înaintea altor alegeri, îngrădeşte dreptul de exprimare a populaţiei. Democraţii nu exclud însă nici posibilitatea ca acţiunea de suspendare a preşedintelui să treacă de Parlament şi să ajungă la referendum.

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon, îi contrazice pe liderii democraţi şi spune că modificarea legii referendumului în această perioadă, când se vorbeşte despre suspendarea şefului statului, e doar o coincidenţă. Rămâne însă de discutat dacă aceste modificări vor fi aplicate din actualul sau viitorul mandat.

Sergiu Andon a explicat că termenul de 6 luni între organizarea referendumului şi alte alegeri poate fi redus, însă este necesar pentru ca populaţia să nu fie chemată la urne foarte des.

Antena 3

×
x close