Românii nu pot fi păcăliţi la nesfârşit de preşedintele Traian Băsescu, a atras atenţia preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Liderul conservator consideră că, preşedintele Băsescu nu face decât să-şi cultive propria imagine.
?Consider că exerciţiile permanente de imagine ale preşedintelui Băsescu devin din ce în ce mai evidente pentru toţi românii. Eliberarea celor doi cetăţeni români reţinuţi în Irak, la numai o zi după ce Traian Băsescu a reuşit să se ?concentreze" pe problema lor, nu mai stârneşte decât râsul unui popor care nu mai poate fi păcălit la nesfârşit cu rolul de salvator al neamului jucat până acum cu succes de un preşedinte ipocrit.
Din nefericire pentru români, şeful statului se dovedeşte de la o zi la alta tot mai confuz, ezitant şi depăşit de înaltele atribuţii care-i revin. Din nefericire pentru el, nici măcar singurul lucru la care se pricepea, cultivarea propriei imagini, nu-i mai reuşeşte ca pe vremuri. (...)
Partidul Conservator cere în continuare demisia şefului SIE, Claudiu Săftoiu, şi
se declară gata să acorde asistenţă juridică celor doi români dacă vor dori să-i acţioneze în judecată pe responsabilii instituţiilor statului care şi-au făcut cu întârziere datoria faţă de ei. Apreciez rolul jucat de mass-media care au avut o contribuţie importantă la rezolvarea situaţiei critice a celor doi cetăţeni români, reuşind să pună în mişcare instituţiile greoaie şi ineficiente ale statului român".
Antena 3