Avem obligația să nu uităm poziția sfidătoare a cancelarului Austriei, Karl Nehammer, de a se opune intrării României în Schengen. O datorăm românilor și intereselor de stat ale României. Opoziția austriacă din Consiliul Justiție și Afaceri Interne nu a avut rațiuni tehnice, angrenate în fapte. Toate instituțiile UE, toate statele membre au spus DA: ”România merită în Schengen”, Austria a spus NU: ”România nu intră în Schengen”.
Austria a trădat regulile și spiritul de solidaritate al Uniunii Europene. A jignit nu doar România, ci și restul statelor UE și liderii instituțiilor europene. O poziție istorică rușinoasă bazată pe argumente inventate, pe minciuni, pe rațiuni electorale și pe interese economice.
Sfidarea ipocrită a cancelarului Austriei nu reprezintă eșecul României, pentru că un stat nu are cum să lupte cu capriciile vremelnice ale unor politicieni care înțeleg greșit politica europeană și actualul context regional.
Partidul Social-Democrat și socialiștii europeni au făcut tot ce era politic și omenește posibil ca România să fie unanim sprijinită. Stânga a arătat că este o familie politică europeană puternică, unită și că ne susținem reciproc interesele. Dreapta austriacă a trădat spiritul Uniunii Europene și așteptăm să vedem dacă PPE se va debarasa de un astfel de partid sau va aproba tacit această mizerie.
Acest moment este pentru noi un semnal brutal de a ne trezi din idealismul politic european și de a discuta mai mult despre un pragmatism rațional.
Românii trebuie să știe pentru mult timp de acum înainte că Austria a prejudiciat România din punct de vedere economic și politic. De aceea, statul român are obligația morală, economică, politică și diplomatică să judece acest afront și votul negativ al Austriei în mod proporțional.
Trebuie să apărăm, de acum înainte, la nivelul Uniunii Europene mult mai pragmatic aspirațiile și interesele noastre, dar și demnitatea românilor.
Nu trebuie să acceptăm să fim tratați fără respect!
România a primit o palmă gratuită, astăzi, dar a devenit mai puternică!”, a transmis Paul Stănescu, secretarul general al PSD, într-un comunicat de presă.