Andrei Stoican va candida la alegerile prezidenţiale din partea Partidului "Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie" (ADER).
"Ne dorim un preşedinte al românilor care să aibă o puternică susţinere naţională. Suntem mulţi. Partidul ADER vă propune un candidat pentru alegerile prezidenţiale. Un om care la Revoluţie avea 12 ani, un om matur astăzi şi puternic, un om care va face aşteptatul schimb de generaţii, dar şi de mentalităţi", a declarat liderul formaţiunii politice, Neculai Onţanu, potrivit unui comunicat al Partidului ADER.
Andrei Stoican a absolvit Dreptul. "Nu mă duc la Cotroceni să mă odihnesc şi să mă simt confortabil sau să îmi iau un concediu de cinci ani. Nu mă duc la Cotroceni să mă uit la filme, la 'Game of Thrones' şi la 'Matrix', nici să mă îndop cu pastile albastre", a afirmat Stoican.
Premierul cu care ar urma să facă tandem cu Andrei Stoican este Veronica Ariton, o tânără de 25 de ani, care a studiat la Londra şi activează în mai multe organizaţii civice din străinătate.