Legea ANI scurtează şi vacanţa senatorilor, după cea a deputaţiilor. Parlamentarii se vor aduna în această săptămână în sesiune extraordinară ca să voteze controversata lege. Premierul Emil Boc s-a arătat încrezător că legea va trece, chiar dacă social-democraţii şi liberalii spun că actul normativ nu respectă Constituţia. La dezbaterea din Cameră, parlamentarii PSD au ieşit de la vot.
Social-democraţii atrag atenţia că Legea ANI, în forma în care a fost adoptată de Camera Deputaţilor are în continuare de prevederi neconstituţionale.
Legea ANI nu şi-a dovedit până acum utilitatea, susţin social democraţii şi liberalii.
Şi parlamentari care au intrat în Parlament susţinuţi de PDL critică Agenţia Naţională pentru Integritate.
La începutul săptămânii, legea ANI a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu 204 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi două abţineri. De la vot au lipsit însă parlamentarii PSD, care au părăsit sala. Nici liberalii nu sunt de acord cu prevederile legii, însă ei au participat la vot.
România a fost criticată anul acesta în raportul pe justiţie al Comisiei Europene din cauza neadoptării Legii ANI.
Antena 3