Guvernul propune Parlamentului simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii deputaţilor şi senatorilor, în faţa acţiunilor penale.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că Strategia va fi înaintată, prin intermediul coaliţiei de guvernare, Parlamentului, cu propunerea ca Legislativul să adopte o declaraţie prin care să-şi asume obiectivele documentului guvernamental.
Printre aceste obiective se numără şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare, a menţionat Predoiu, dar, susţine el, soluţiile rămân să fie identificate şi adoptate de Legislativ.
"Este un astfel de obiectiv simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare. Sunt convins că subsecvent acestei declaraţii pe care o preconizăm Parlamentul va trece şi la simplificarea acestora prin regulamentele proprii", a spus ministrul.
El a arătat că simplificarea se referă şi la accelerarea procedurilor de analiză şi soluţionare a cererilor formulate de organele judiciare în cazuri în care sunt implicaţi senatori sau deputaţi.
"Simplificarea presupune şi o accelerare, dar cred că acest lucru poate fi stabilit doar de Parlament. Noi, ca minister, nu putem decât să sprijinim tehnic un astfel de proces", a explicat Cătălin Predoiu.