Parlamentarii ştiu să asculte glasul pământului, mai ales dacă urmează un câştig pe măsură! Sute de senatori şi deputaţi au investit în terenuri agricole, după care au câştigat bani frumoşi fie din arendă, fie din vânzarea produselor pe care le cultivă.
Unii dintre ei speră să-şi dezvolte şi mai mult afacerile, aşa că şi-au cumpărat tractoare şi alte utilaje agricole
Deputatul PNL, Verginel Gireadă, are cinci sute de oi, dar şi câteva sute sute de viţei pe care îi vinde la abator. Potrivit declaraţiei de avere, anul trecut ferma i-a adus deputatului un câştig de 250 000 de lei, adică peste 50 000 de euro.
Are 24 de terenuri de peste 63 de hectare, 1 tractor şi două utilaje agricole. Verginel Gireadă este de profesie mecanic agricol şi a fost primarul unei localităţi din Botoşani mai bine de 8 ani. Are 46 de ani, iar în urmă cu patru ani şi-a luat şi bacalaureatul. Deşi în 2012, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru nereguli cu terenuri, în acelaşi an a ajuns deputat. Iar afacerea cu ferma agricolă merge mai departe, în familie.
Şi deputatul ALDE, Sorin Teju a muncit. Iar asta se vede în conturile lui.
Anul trecut a obţinut 390 000 de lei, adică peste 80 de mii de euro, din activităţi agricole şi aproape 60 de mii de lei din chirii. Are o grădină de peste 4000 de mp, iar pe jumătate creşte o livadă de pruni care îi aduce bani frumoşi. Mai ales că, spune el, face cea mai bună ţuică.
Şi social-democratul Stanciu Zisu a făcut bani din agricultură. Are 52 de terenuri, cu un total de peste 50 de hectare şi 7 ha de teren intravilan. Anul trecut a câştigat din arendă peste 13 000 de lei.
Agricultor de frunte este şi deputatul PNL, Vasile Iliuţă. Are 450 de hectare de teren, iar anul trecut a câştigat aproape 130 000 de lei din arendă, adică 30 de mii de euro.