Antena 3 CNN Politică Parlamentarii şi-au aprobat în secret "pensiile nesimţite"

Parlamentarii şi-au aprobat în secret "pensiile nesimţite"

<1 minut de citit Publicat la 12:38 30 Sep 2015 Modificat la 12:38 30 Sep 2015
parlamentarii-amana-votul-pentru-pensiile-nesimtite-327257.jpg
Foto: Agerpres
Deputaţii din Comisia de Statut au aprobat pe şest legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Votul a fost dat aseară în comisie şi prevede că pensia va fi acordată pentru cel puţin un an de mandat.La începutul acestei luni, proiectul de lege a fost retrimis la comisii, pentru a fi rediscutată.

Comisia pentru statut a modificat marţi doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui, stabilind că aceştia vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, dar cuantumul a rămas acelaşi.

În plus, parlamentarii care au fost condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate vor beneficia de pensii.

 


×
x close