Antena 3 CNN Politică OUG privind referendumul "brambureală aberantă". Băsescu asemuit cu Hitler şi Mussolini

OUG privind referendumul "brambureală aberantă". Băsescu asemuit cu Hitler şi Mussolini

2 minute de citit Publicat la 13:32 03 Noi 2009 Modificat la 13:32 03 Noi 2009
OUG privind referendumul "brambureală aberantă". Băsescu asemuit cu Hitler şi Mussolini
Reprezentanţii opoiziţiei s-au repezit marţi în plenul Camerei să demanteleze necesitatea unui referendum simultan cu alegerile prezidenţiale. Ordonanţa de urgenţă privind organizarea referendumului emisă de Guvernul Boc, "îi brambureşte pe oameni", este "aberantă, neconstituţională şi ilegală", iar sloganul de promovare a referendumului al preşedintelui Traian Băsescu ar aminti de vechiul discurs al lui Adolf Hitler sau de intervenţiile contemporanilor acestuia, Mussolini şi Franco, a u reclamat în cor parlamentarii PSD şi PNL.

Cum Constituţia nu interzice organizarea referendumului simultan cu alte alegeri şi nici nu condiţionează această acţiune de votul favorabil al parlamentului, deputaţii PSD şi PNL au ţinut să profiote de prilj pentru alansa noi atacuri la adresa Guvernului şi instituţiei prezidenţiale acuzate că ştirbesc şi confiscă chiar o parte din atribuţiile legislativului.
Deputatul PSD Valeriu Zgonea a susţinut că ordonanţa guvernamentală "nu simplifică lucrurile, ci îi brambureşte pe oameni", în timp ce organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu referendumul ar constitui un "tertip" de blocarea oricărei tentative de contestare a rezultatului scrutinelor prezidenţiale. Social-democratul a reclamat că în condiţiile în care procesele-verbale ale alegerilor depind de copia de pe lista electorală permanentă, alegerile nu mai pot fi contestate în cazuşl în care preşedinţii secţiilor de votare ăun această listă în dosarul referendumului.
Deputatul PSD a acuzat şi modul în care preşedintele Traian Băsescu se foloseşte electoral în campanie de tema referendumului, deşi nu el susţine acest referendum, ci instituţia prezidenţială. Zgonea a făcut referire la presupusa tendinţă de dictatură manifestată de şeful statului, afirmând că mesajul tipărit pe afişele pro-referendum - "De ce le e frică, nu scapă" - poat fi regăsit şi în discursul lui Hitler, dar şi în intervenţiile lui Mussolini şi Franco.
Deputatul PSD a recunoscut că, juridic, legislativul nu are nici o pârghie pentru a opri desfăşurarea referendumului, deoarece proiectul de lege de respingere a Ordonanţei poate fi ţinut de preşedintele Traian Băsescu 20 de zile la promulgare, tocmai pentru a permite desfăşurarea acestuia pe baza ordonanţei care este în vigoare.
"Faptul că preşedintele s-a trezit să facă referendum într-o anumită zi, nu-i permite Guvernului să schimbe regulile democraţiei", a declarat la rândul său, viceliderul PNL, Eugen Nicolăescu, imputând executivului că tratează parlamentarii ca pe "nişte oameni care pierd vremea deoarece atributul de a legifera l-a luat Guvernul".
"Din voinţa nemăsurată de a-i fi pe plac preşedintelui, Guvernul şi partidul care îl susţine, îşi bat joc de democraţie şi de parlamentarism", a mai acuzat deputatul PNL, care a calificat ordonanţa ca "aberantă, neconstituţională şi ilegală".
În schimb, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader a avertizat că eventuala respingere a acestei ordonanţe va crea un vid legislativ şi va încălca un drept pe care îl are orice cetăţean. Ordonanţa a fost deja respinsă de către Senat, dar votul Camerei Deputaţilor este cel mai important, acest for având atributul de cameră decizională în materie.
Antena3.ro

×
Etichete: hitler
x close