Guvernul lui Ludovic Orban lucrează la un proiect de lege care vine în defavoarea românilor ieșiți la pensie. Potrivit unor surse politice citate de Antena 3, liberalii vor să interzică cumularea veniturilor din pensii cu câştigurile salariale de la stat.
Un proiect de lege în acest sens ar exista deja la Ministerul Muncii. Potrivit surselor citate, actul normativ va fi trimis la celelalte ministere pentru un punct de vedere.
Demersul vine în contextul în care premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor din Cabinetul său să fie "extrem de circumspecţi" în angajarea de cheltuieli pe final de an, adăugând că orice "cheltuială nenecesară, chiar dacă e prevăzută în buget, nu trebuie efectuată", pentru a încerca reducerea deficitului.
"Aş vrea să vă cer să fiţi extrem de circumspecţi în angajarea de cheltuieli pe final de an. Orice cheltuială nenecesară, chiar dacă ea este prevăzută în buget, nu trebuie efectuată, pentru că dorinţa mea este totuşi să încercăm să reducem la un procent cât mai mic deficitul bugetar. Ca atare, vă rog să evaluaţi cu maximă seriozitate toate cheltuielile pe care le angajaţi - sigur, Ministerul Finanţelor vă stă la dispoziţie - astfel încât să efectuăm doar acele cheltuieli necesare", a declarat Ludovic Orban, vineri, în deschiderea şedinţei de Guvern
Interzicerea cumulării pensiei cu salariul, măsura care l-a îngropat pe Emil Boc
În 2009, Guvernul Boc adopta aceeași măsură, prin ordonanță de urgență, iar toți pensionarii care reușiseră să se angajeze pentru a-și completa veniturile au fost nevoiți să aleagă între pensie și salariu. Măsura a provocat multă durere în rândul românilor până în 2014, atunci când a fost scoasă din legislație.
"Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor (...) pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", spunea legea 329 la alin.1 al art.17.