Antena 3 CNN Politică Orban: Vom face și noi un miting mare

Orban: Vom face și noi un miting mare

1 minut de citit Publicat la 15:26 04 Iun 2018 Modificat la 15:26 04 Iun 2018
o_1cf5c6dcsk048f7148m6lh1s8c8.jpeg

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, luni, că liberalii discută despre posibilitatea organizării unor “ample acţiuni de protest”, în toată ţara, pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Acesta nu a precizat nici unde şi nici data la care vor avea loc manifestaţiile.

“Am purtat discuţii legate de pregătire moţiunii de cenzură, despre stadiul negocierilor şi despre posibilitatea organizării unor ample acţiuni de protest în susţinerea moţiunii de cenzură”, a anunţat Ludovic Orban la finalul BEX.
 
Întrebat când vor avea loc şi unde, acesta a spus că manifestaţiile vor avea loc în toată ţara.
 
De asemenea, liderul PNL a afirmat că doreşte ca mitingurile să adune toţi cetăţenii care s-au săturat de PSD.
 
“Vom face apel la toţi cetăţenii români care s-au săturat de PSD şi care îşi dau seama că PSD îşi bate joc de România şi compromite şansele fiecărui român de a trăi mai bine, îi vom chema la acţiunile de protest, altături de membrii şi simpatizanţii noştri”, a adăugat Orban.
 
Liberalii anunţau în luna mai că au decis să înceapă discuţiile în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului.
 
"Am luat decizia in Biroul Executiv de a începe toate tratativele, toate eforturile de lobby pentru a asigura maximum de şanse pentru reuşita moţiunii de cenzură", a anunţat atunci Orban.
 
El a spus că liberalii vor discuta despre o eventuală susţinere a moţiunii de cenzură cu toate grupurile parlamentare, "cu toţi parlamentarii care mai au o urmă de raţiune şi o urmă de bun simţ şi care-şi dau seama că România este împinsă în prăpastie de conducerea clanului lui Dragnea".

×
x close