Antena 3 CNN Politică Orban, scos din minți de o poză cu Dragnea: Mi-ar fi fost rușine tot restul vieții să port geaca roșie!

Orban, scos din minți de o poză cu Dragnea: Mi-ar fi fost rușine tot restul vieții să port geaca roșie!

Ludovic Orban a povestit, la tribuna Parlamentului, într-un drept la replică la dezbaterile pe moțiunea de cenzură, episodul schimbului de geci cu Liviu Dragnea, în campania electorală din 2009.

Orban, scos din minți de o poză cu Dragnea: Mi-ar fi fost rușine tot restul vieții să port geaca roșie!
05 Feb 2020   •   15:01

Orban a povestit că liderul PNL de la acea vreme, Crin Antonescu, i-a cerut să îmbrace haina PSD, după ce social-democrații ar fi venit să le mulțumească liberalilor, la finalul turului doi al alegerilor prezidențiale.

”Ați făcut o campanie în care practic v-ați dezis de șeful vostru, dar ați făcut un fake news. E vorba de pozele pe care le circulați de doi ani jumate, de când sunt președintele PNL. Acele poze sunt făcute în 2009, după turul doi al alegerilor prezidențiale, când conducerea PSD a venit să mulțumească conducerii PNL, dl Crin Antonescu, cu care v-ați înțeles când ați pus bazele USL, nu cu mine, și schimbul de geci a avut ca scop: președinții celor 2 partide, domnul Antonescu mi-a cerut mie să ies la conferința de presă cu geaca roșie, și domnul Geoană i-a cerut lui Dragnea să iasă îmbrăcat cu geaca galbenă. După ce am probat gecile, domnul Dragnea a ieșit cu geaca galbenă, dar eu nu am ieșit cu geaca roșie, pentru că mi-ar fi fost rușine tot restul vieții să port geaca roșie”, a spus Orban.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close