Liberalii n-au scos nicio vorbă despre ce s-a întâmplat la întâlnirea cu Cioloş.
Ludovic Orban, însă, a venit cu trei variante de rezolvare a problemei şi a recunoscut că, dacă nu intervine premierul de partea lor, liberalii vor depinde de ”traseiştii lui Oprea”.
Liberalii şi-au păstrat punctul de vedere în faţa premierul Dacian Cioloş: alegeri în două tururi de scrutin.
Guvernul ar putea modifica legea prin ordonanţă de urgenţă sau prin angajarea răspunderii, a declarat liberalul Ludovic Orban. O a treia cale este cea parlamentară, în procedură de urgenţă.
”Atât noi, cât și președintele Tăriceanu susținem alegerile în 2 tururi. În mod evident, depindem foarte mult de traseiștii domnului Oprea”, a declarat Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL.
Declarația lui Ludovic Orban a fost prezentată luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.