Antena 3 CNN Politică Orban, despre Costache: „Cum să îi interzic? Pacienţii solicită în mod expres să fie operaţi de el!”

Orban, despre Costache: „Cum să îi interzic? Pacienţii solicită în mod expres să fie operaţi de el!”

1 minut de citit Publicat la 22:51 09 Feb 2020 Modificat la 22:51 09 Feb 2020
o_1e0lrhi6r5c8fbl1kq53osghfb.jpg
Foto: Agerpres

"Cum să îi interzic? Pacienţii pe care îi operează domnul Costache, ei solicită în mod expres să fie operaţi de domnul Costache. Este un chirurg eminent. În ziua moţiunii de cenzură nu a fost prezent, şi chiar m-am bucurat că un parlamentar PSD s-a legat de el, pentru că a fost primit în Academia franceză de Chirurgie. Domnul Costache şi-a început cariera şi a activat, a operat în spitale foarte serioase din Franţa, el e familiarizat cu sistemul francez care este unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate publică la nivel european şi în mod evident că toate lucrurile bune pe care le-a învăţat acolo le introduce aici. El operează pentru că este un chirurg foarte rar ca valoare şi care face anumite tipuri de operaţii şi, repet, pacienţii sunt aceia care solicită să fie operaţi de Victor Costache", a declarat Ludovic Orban, la un post de televiziune.

Orban consideră că Victor Costache poate face faţă atât profesiei de chirurg, cât şi funcţiei de ministru, iar acesta operează la un spital privat pentru că acolo are condiţii şi echipă.

"Opera la privat că acolo opera înainte, la spitalul respectiv, operează probabil acolo unde are toate dotările, unde practic are echipă, nu eşti tu chirurg singur de capul tău, ai o întreagă echipă. El şi-a format o echipă care toate detaliile, înzestrările pentru ca să poată opera", a mai spus Orban.

×
x close