Antena 3 CNN Politică Orban, despre bugetul pe 2018: Nu am mari speranţe în starea de legume a majorităţii parlamentarilor

Orban, despre bugetul pe 2018: Nu am mari speranţe în starea de legume a majorităţii parlamentarilor

1 minut de citit Publicat la 16:23 17 Dec 2017 Modificat la 16:23 17 Dec 2017
o_1c1idmske1jlg173v1us93119gk8.jpg
Foto: Agerpres

Liderul PNL, Ludovic Orban, le-a declarat, duminică, jurnaliştilor, că bugetul pe anul viitor este unul care nu va creşte salariile şi pensiile românilor, iar în săptămâna care urmează “nu-şi au locul” dezbaterile pe legile justiţiei, ci este mai important bugetul de stat şi discutarea amendamentelor depuse de opoziţie.

“Este un buget prin care nu cresc veniturile oamenilor, nu cresc salariile nici în sectorul privat, nici în sectorul public. Ce să mai vorbim de promisiunea de creştere cu 25% (a salariilor - n.r.), care nu este onorată. De asemenea, nu cresc pensiile, este un buget care nu are un fundament serios şi nu înţelegem unde se risipeşte creşterea economică atât din acest an, cât şi creşterea economică prognozată pe anul viitor, de 5,5%. (...) Din păcate, toate amendamentele de fond care au fost formulate de PNL au picat în Comisia de buget - finanţe”, a spus Orban.

„Nu am mari speranţe în starea de legume în care se găsesc azi marea majoritate a parlamentarilor, care nu ţine cont de voinţa oamenilor, ci de ordinele lui Dragnea şi ale lui Tudose. Nu trebuie un număr foarte mare (de voturi – n.r.), e suficient un număr de parlamentari de maxim 20 să voteze alături de noi şi atunci amendamentele trec şi pot să treacă şi alte amendamente”, a spus acesta, potrivit news.ro.

×
Etichete: Ludovic Orban buget
x close