Antena 3 CNN Politică Oprescu cere urgentarea trecerii spitalelor din Capitală în administrarea municipalităţii

Oprescu cere urgentarea trecerii spitalelor din Capitală în administrarea municipalităţii

1 minut de citit Publicat la 16:08 05 Noi 2008 Modificat la 16:08 05 Noi 2008
Oprescu cere urgentarea trecerii spitalelor din Capitală în administrarea municipalităţii
Primarul Sorin Oprescu s-a supărat pe ministrul Sănătăţii pentru că întârzie trecerea spitalelor din Capitală în administrare municipalităţii. Oprescu a afirmat că acordul care prevederea transferul a 42 de spitale, inclusiv a spitalelor de urgenţă, în patrimoniul Primăriei nu a fost respectat.
"Domnule ministru şi stimaţi guvernanţi, eu nu vă cer să-mi daţi mie un spital, cinci spitale, să faceţi un proiect-pilot privind trecerea spitalelor în administrarea comunităţii locale doar pentru a-i inchide gura lui Oprescu, ci vă cer sa luaţi exact măsurile care trebuie, să faceţi ce fac autorităţi de stat şi locale din alte ţări, astfel încât din banii sănătăţii să se platească sănătatea şi nu curentul, gazele, lumina, reparaţía acoperişului sau vopsitul gardului. Discuţia noastră se reia de unde a plecat: 42 de spitale, cu spitale de urgenţă cu tot", a declarat primarul Capitalei.
Primarul general a dat şi un exemplu în sprijinul afirmaţiilor sale precizând că aşa cum trecerea şcolilor în administrarea primăriilor a rezolvat foarte multe probleme, "foarte multe şcoli şi grădiniţe fiind acum renovate", tot aşa situaţia bolnavilor se poate îmbunătăţi prin preluarea unităţilor medicale în administrarea primăriei.
Oprescu susţine că poate, în caliate de cunoscător al crizei din spitale, să caute ?soluţii care ne sunt la îndemână, adică să preiau la comunitatea locală cheltuielile legate de întreţinerea, renovarea, consolidarea, managementul spitalelor", a mai spus doctorul Sorin Oprescu.
Oprescu a arătat că, în acest moment cheltuielile pentru întreţinerea spitalelor se fac din bugetul Casei Naţionale de Sănătate, subliniind că în mod normal aceşti bani ar trebui "să acopere serviciul medical". "Oamenii plătesc un serviciu pe care nu-l primesc, din cauză că fondurile cu care ei contribuie la bugetul asigurărilor de sănătate sunt redirecţionate către alte cheltuieli", a mai precizat primarul Capitalei.
Cu excepţia spitalelor de urgenţă, care vor rămâne în coordonarea ministerului, Guvernul a hotărât că mai multe spitale din Capitală gestionate de către Ministerul Sănătăţii vor fi transferate pentru o perioadă de un an în administrarea autorităţilor locale, în principal a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Proiectul ar putea fi extins la nivelul întregii ţări în funcţie de rezultatele înregistrate în acest interval de un an.

Antena3.ro

×
Etichete: Sorin Oprescu
x close