Antena 3 CNN Politică Oprea: Ne-am îndeplinit obiectivele. Pensiile militarilor de la 3.000 de lei în jos nu se reduc

Oprea: Ne-am îndeplinit obiectivele. Pensiile militarilor de la 3.000 de lei în jos nu se reduc

<1 minut de citit Publicat la 20:34 31 Mai 2010 Modificat la 20:34 31 Mai 2010
Oprea: Ne-am îndeplinit obiectivele. Pensiile militarilor de la 3.000 de lei în jos nu se reduc


Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat, luni, că şi-a îndeplinit obiectivele ca, în perioada de criză mondială, pensiile celor din sistemul naţional de Apărare, mai mici de 3.000 lei să nu fie reduse. Potrivit Mediafax, Oprea a făcut aceste declaraţii la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, unde se dezbate proiectul Legii sistemului unic de pensii.

Gabriel Oprea susţine că actualele simulări arată că pensiile militarilor de la 3.000 de lei în jos nu se reduc. La nivelul sistemului de Apărare, acestea reprezintă 88% din pensii, în timp ce, la nivelul MApN, ele reprezintă 91% din pensii.

Potrivit ministrului Apărării, simulările au arătat, în prima etapă, că pensiile militare se reduc cu 19-69%, astfel că a avut o discuţie la nivelul Guvernului, arbitrată de primul-ministru.

"Demonstrând acest lucru, am avut sprijinul primului ministru, al Guvernului astfel că actualele simulări arată că pensiile militarilor de la 30 milioane de lei vechi în jos nu se reduc", a spus Oprea.

"Consider că ne-am îndeplinit obiectivele", a mai spus Oprea.

Antena3.ro



×
x close