Reprezentanţii puterii spun că, din contră, abia acum se vor acorda ajutoarele corect, doar celor nevoiaşi.
Guvernul va majora suma pe care o acordă pentru ajutoarele de încălzire, de la 120 la 345 milioane de lei, spune premierul Emil Boc. Executivul acoperă 10% din costurile pentru persoanele singure şi 5% pentru fiecare membru din familiile sărace. Restul va veni însă de la autorităţile locale.
Opoziţia critică intenţia guvernului de a scoate subvenţiile pentru încălzire. Liderii USL se tem că oraşele conduse de primarii social liberali vor fi lăsate special fără bani, ca să nu poată acorda ajutoare pentru încălzire.
Reprezentanţii propietarilor avertizează că statul a majorat cu 37% preţul pentru gigacalorie, în timp ce ajutoarele pentru încălzire vor creşte cu numai 5%.
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari spun că guvernul încalcă înţelegerea făcută cu oficialii FMI, de a creşte ajutoarele pentru încălzire, la tăierea subvenţiilor pentru gigacalorie.