Surse liberale susţin că plângerile la BEJ-urile locale vor continua pentru a stânjeni cât mai mult campania pro-referendum pe care PNL o consideră ca fiind o strategie pusă în slujba creşterii şanselor electorale ale actualului preşedinte pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial la Cotroceni.
Deocamdată liberalii au obţinut cinci decizii BEJ de îndepărtare a afişelor pro-referendum de pe panourile special amenajate pentru alegerile prezidenţiale. În Timiş, Neamţ şi Suceava, ultimele două judeţe fiefuri PDL, au fost admise reclamaţiile liberale, deciziile BEJ urmând a fi aplicate la nivelul fiecărei localităţi din respectivele unităţi administrarive.
Afişul interzis de Birourile Electorale Judeţene:
Sursă foto: traianbasescu.ro
Filialele PNL au reclamat faptul că ?asocierea imaginii preşedintelui cu referendumul? prin afişele respective postate în locuri publice încalcă prevederile Legii 370/2004 privind alegerea preşedintelui României şi prevederile Codului de bune practici privind referendumul, adoptat de Comisia de la Veneţia în perioada 2005 - 2007.
BEJ Suceava a dispus chiar înlăturarea tuturor materialelor electorale prin care preşedintele cere electoratului să participe la referendum inclusiv de pe imobilele cetăţenilor care permit afişarea lor.
Intedicţiile aplicate la nivelul celor trei judeţe nu sunt singulare. Şi Biroul Electoral Judeţean Dolj a dispus, miercuri, îndepărtarea de pe panourile electorale a afişelor destinate campaniei pentru referendum în care este reprezentat Traian Băsescu, admiţând astfel întâmpinările depuse de Alianţa PSD+PC şi PNL.
În paralel, PDL nu a stat cu mâinile în sân. Cum legislaţia dă dreptul oricui partid să conteste orice decizie BEJ la BEC în termen de 48 de ore, democrat-liberalii au trecut la contracararea acţiunilor PNL. Deja, decizia similară adoptată de către BEJ Iaşi a fost anulată de BEC după ce PDL a pus în practică contestarea ei.
Săptămâna trecută, filiala PNL Iaşi depusese cu succes o plângere la Biroul Electoral Judeţean, în care solicita îndepărtarea afişelor electorale ale candidatului la preşedinţie Traian Băsescu destinate campaniei pentru referendumul din 22 noiembrie, motivând că locurile speciale de afişaj sunt destinate doar campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
Antena3.ro