Antena 3 CNN Politică Opoziţia îi răspunde lui Băsescu: "În ce ţară şi pe ce lume trăieşti?"

Opoziţia îi răspunde lui Băsescu: "În ce ţară şi pe ce lume trăieşti?"

1 minut de citit Publicat la 18:13 26 Mai 2010 Modificat la 18:13 26 Mai 2010
Opoziţia îi răspunde lui Băsescu: "În ce ţară şi pe ce lume trăieşti?"
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu după discuţiile purtate cu parlamentarii de la putere au declanşat proteste dure din partea oamenilor politici. Glumele sale despre pensii şi consumul de alcool au fost criticate de liderii opoziţiei, care-l acuză pe şeful statului că nu urmăreşte decât protejarea clientelei politice.

Reprezentanţii principalelor partide din opoziţie au reacţionat dur la modul în care Traian Băsescu prezintă situaţia economică a ţării.

Ei susţin că şeful statului preferă să taie din pensiile şi salariile bugetarilor, pentru a-şi proteja, astfel, clientela politică.

Şefului statului i-a acuzat pe oamenii de afaceri că mint atunci când spun că evaziunea fiscală reprezintă 40% din PIB.

În replică, senatorul Dan Voiculescu susţine pe blogul său că a avertizat de mai multe ori asupra cresterii alarmante a economiei subterane, în care se toacă la negru aproape 40 de miliarde de euro.

?A trebuit să afli de la mine că în ţara pe care o conduci autoritar de aproape 6 ani fenomenul economiei subterane a atins cote fără precedent mă uimeşte şi te descalifică. Traiane, tu chiar nu ştii că în România, în ?statul clientelar" ca să folosesc argoul tău, economia nefiscalizată o surclasează pe cea fiscalizată?! În ce ţară şi pe ce lume trăieşti?!" scrie Voiculescu pe blog.

De asemenea, vicepreşedintele Senatului susţine că vinovaţi pentru contrabanda cu ţigări şi alcool nu sunt liderii sindicali, ci instituţiile publice care ar trebui să lupte împotriva acestui fenomen.

Antena 3

×
x close