Antena 3 CNN Politică Opoziţia ar putea prelua astăzi majoritatea la Senat. Stabilirea majorităţii depinde de Geoană

Opoziţia ar putea prelua astăzi majoritatea la Senat. Stabilirea majorităţii depinde de Geoană

1 minut de citit Publicat la 10:24 02 Apr 2012 Modificat la 10:24 02 Apr 2012
Opoziţia ar putea prelua astăzi majoritatea la Senat. Stabilirea majorităţii depinde de Geoană
Foto: Agerpres
Opoziţia ar putea prelua majoritatea la Senat, începând de luni, a declarat pentru RFI liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Stabilirea majorităţii depinde de independentul Mircea Geoană.

În cazul în care majoritatea va reveni opoziţiei, mai spune Sârbu, protestul parlamentar al USL s-ar putea încheia. "Cel puţin la Senat, pentru că am putea parcurge setul de legi deja discutat la Comisii şi noi putem ajusta legile aşa cum ne-am dorit, având majoritate, dar deocamdată n-o avem", explică senatorul PSD.

"Eu cred că de acum înainte, majoritatea va rămâne pe zona opoziţiei, din ceea ce simt, din ceea ce se întâmplă la nivel de ţară", a mai precizat liderul senatorilor PSD, citat de RFI.

Potrivit lui Ilie Sârbu, "majoritatea aceasta va depinde de domnul senator Mircea Geoană, pentru că puterea are 66, opoziţia 66 şi un independent, care e domnul Geoană şi care până acum a votat alături de opoziţie".

Întrebat dacă se aşteaptă ca unii parlamentari ai puterii să intre în tabăra opoziţiei, Ilie Sârbu a răspuns: "Eu sunt mai rezervat de-o perioadă de timp cu afirmaţii de genul acesta, pentru că una se promite şi alta se realizează. Dar acum e o situaţie specială, pornind de la Caraş-Severin, vor mai apărea şi alte judeţe, astăzi la Olt, s-ar putea să avem noi până la urmă o majoritate stabilă şi atunci vom vedea care va fi decizia USL, întrerupem protestul, vom intra în sală şi vom legifera, sigur, sunt aspecte încă neclare la ora actuală".

Victor Ponta a declarat, joi, că începând de luni USL va avea la Senat un vot în plus faţă de coaliţia aflată la guvernare, caz în care este posibil ca senatorii Uniunii să meargă la vot pentru a respinge anumite legi.



 


 

×
x close