Puterea a pierdut majoritatea în Senat. Senatorul Vasile Nistor a demisionat din PDL şi a anunţat de la tribuna Senatului că se va înscrie în Partidul Conservator. Decizia a fost salutată de parlamentarii Opoziţiei.
Senatorul a declarat că şi-a dat demisia din PDL pentru că nu mai putea suporta "povara politică a unei guvernări care a făcut foarte mult rău românilor".
Odată cu trecerea senatorului la PC, Opoziţia a devenit majoritară în Senatul României.
"Dezintegrarea actualei majorităţi este un proces ireversibil. Traian Băsescu a crezut că dacă face orice compromis, acceptând tacit chiar şi regionalizarea României pe criterii etnice, îşi va asigura o majoritate favorabilă în Parlament. A greşit. Cu inteligenţă şi răbdare, putem schimba acest regim, putem oferi romanilor o guvernare competentă." susţine Dan Voiculescu, vicepreşedintele Senatului.
Vicepreşedintele Senatului susţine că mai sunt şi alti parlamentari care, asemeni lui Vasile Nistor, nu mai sunt dispusi să mai susţină actuala guvernare. Dan Voiculescu crede că Opozitia îşi va consolida poziţia în parlament, în perioada următoare.