Antena 3 CNN Politică Oltean: Preşedintele Băsescu ar trebui să-l revoce în această seară pe Nica

Oltean: Preşedintele Băsescu ar trebui să-l revoce în această seară pe Nica

1 minut de citit Publicat la 18:15 30 Sep 2009 Modificat la 18:15 30 Sep 2009
Oltean: Preşedintele Băsescu ar trebui să-l revoce în această seară pe Nica
Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean speră că în această seară preşedintele Traian Băsescu va pune capăt aruncării reciproce cu lături din cadrul coaliţiei şi va semna decretul de revocare a ministrului Internelor, social-democratul Dan Nica. În opinia democrat-liberalului în cazul în care şeful statului ar respinge cererea de revocare, gestul ar însemna un vot de blam pentru premierul Emil Boc care ar putea fi nevoit să-şi dea demisia.

?În seara asta preşedintele ar trebui să se pronunţe favorabil asupra cererii de revocare pentru că , în opinia mea nu mai puteam continua în această stare de incertitudine după ce ne-am aruncat în cap reciproc cu lături şi ne mânjim cu rahat. Astăzi trebuie să se finalizeze acest capitol? a declarat Oltean pentru Antena3.ro.

Întrebat ce se va întâmpla cu guvernarea, dacă PSD va ieşi de la putere, Oltean a apreciat că PDL va putea fi capabil să guverneze de unul singur o perioadă prin interimari, apoi se va prezenta în faţa Parlamentului cu o nouă formulă de cabinet.

?Avem timp pentru negocieri pentru a propune un guvern care să beneficieze de susţinere parlamentară? crede Oltean.

Confruntat şi cu scenariul unei eventuale respingeri prezidenţiale a cererii de revocare a ministrului Internelor, democrat-liberalul a precizat că este foarte puţin probabil. ?Dacă Traian Băsescu ar refuza revocarea lui Nica, atunci ne-am confrunta cu un vot de blam pentru actualul guvern , iar premierul Emil Boc va trebui să-si dea demisia? a conchis Oltean.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Etichete: Ioan Oltean Dan Nica
x close