Antena 3 CNN Politică Oltean, atac la cei doi Preda: Au intrat în PDL pe uşa din dos. Vor să pară mai catolici decât Papa

Oltean, atac la cei doi Preda: Au intrat în PDL pe uşa din dos. Vor să pară mai catolici decât Papa

2 minute de citit Publicat la 15:47 21 Mai 2010 Modificat la 15:47 21 Mai 2010
Oltean, atac la cei doi Preda: Au intrat în PDL pe uşa din dos. Vor să pară mai catolici decât Papa
În PDL există oameni care au intrat pe "uşa din dos" a partidului, au obţinut diverse demnităţi publice şi apoi vor să pară "mai catolici decât Papa", făcând rău formaţiunii prin ieşirile lor publice pe bloguri sau în conferinţe de presă, a afirmat vineri vicepreşedintele Ioan Olteanm într-un atac îndreptat împotriva ultimelor critici lansate de Cristian şi Cezar Preda la adresa conducerii partidului şi activităţii guvernului Boc.

"Nu există pădure fără uscături. Avem şi noi oameni care nu cunosc legile minimei democraţii. Partidul se conduce prin structuri politice, singurele în măsură să decidă un comportament sau altul. Cine nu se înscrie în aceste reguli minimale de democraţie politică trebuie să plece. Nu poţi numai să ai pretenţii. Am să spun ceva ce nu o să placă multora. Avem şi în partid oameni care au intrat pe uşa din dos pe diverse demnităţi publice, se folosesc din plin de ele şi pe urmă vor să pară mai catolici decât Papa, vor să pară altceva decât este partidul. Nu se poate. Nu poţi să fii numai beneficiarul unor favoruri, nu şi depozitarul unor obligaţii", a declarat Oltean.
Liderul PDL le-a sugerat celor în cauză să participe la structurile politice ale partidului şi acolo să îşi exprime poziţia.
"Acolo se vorbeşte. Fac rău partidului aceste poziţii. Partidul nu-şi poate permite decât o acţiune unitară. Suntem angajaţi în guvernarea României, în luarea unor măsuri nepopulare. Dacă am vrea să fim un partid simpatizat de popor, ar trebui să nu facem această reformă, să lăsăm să moară România", a susţinut Oltean.
"Partidul e ţinut cu fermitate în mâini, dar sunt anumiţi lideri care simt nevoia de a se evidenţia într-un fel sau altul", a continuat el..
Oltean a evitatv să precizezez dacă se referă cumva la Cezar Preda. "Mă refer la toţi cei care se abat de la politica partidului, fie că îi cheamă X sau Y" a subliniat vicele PDL.
Oltean a admis însă că unele critici lansate de colegi de partid au partea lor de adevăr. "Nimeni nu e perfect. Nu am susţinut că politica PDL e perfectă şi fără fisuri, dar, dacă ai ceva de comentat, de obiectat sau de îmbunătăţit, de adăugat la această politică, atunci vino şi spune-o în partid. Acolo se discută şi se fac toate comentariile, acolo partidul este în măsură să îşi corecteze demersul său politic, nu pe bloguri", a explicat Oltean modul de comportament politic pe care ar trebui să-l dovedească democrat-liberalii nemulţumiţi de ultimele măsuri guvernamentale.
El a sugerat că sfaturile sale se îndreaptă în special spre vicepreşedintele Cezar Preda, autorul recent al unor consideraţii dure cu privire la activitatea Executivului Boc.
"Nu a avut poziţii de o asemenea manieră. În BPN auzim 40 de persoane, când o spui în conferinţă, aud milioane şi simte el (Cezar Preda - n.r.) uneori dorinţa să se evidenţieze. El nu a spus lucruri care nu există în realitate, dar reforma instituţiilor statului şi a societăţii nu poate fi făcută peste noapte. Nu poţi să tragi linie şi să transformi două sute de agenţii în 60. Au fost două sute, dar mai sunt 112. Dacă au fost mii de oameni disponibilizaţi, au fost din structurile centrale, nu locale. Nu au plecat de la primării şi consilii judeţene, au plecat de la agenţiile naţionale", a spus Oltean.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, că Guvernul ar fi trebuit în primul rând să reducă cheltuielile administraţiilor centrale şi locale, de la cea mai mică primărie până la cel mai mare minister, şi abia după aceea, în cazul unui eşec, să diminueze veniturile populaţiei.
Antena3.ro

×
x close