UPDATE 22.30 - Potrivit ministrul de Interne, Ioan Rus, 583 de incidente electorale au fost semnalate. Dintre acestea, 104 au fost înregistrate ca fapte penale. Ioan Rus a precizat că cele mai multe dintre incidente au fost minore.
UPDATE 19.50 - Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat că mai mulţi primari PDL din Timiş, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Arad, Suceava şi Dâmboviţa notează în mod ostentativ persoanele care se prezintă la vot, ameninţându-le cu sistarea ajutoarelor sociale
UPDATE 18.00 - Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru, a declarat că duminică, între orele 7.00 şi 17.00, au fost înregistrate 385 de sesizări privind incidente electorale, dintre care 179 confirmate, fiind verificate 680 de autovehicule şi legitimate 1.681 de persoane.
VEZI HARTA INTERACTIVĂ CU SECŢIILE DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE
Din cele 179 de incidente electorale confirmate, 63 la sută au fost semnalate la numărul unic de urgenţă 112. Poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.200 de lei.
Marius Militaru a precizat că au fost confirmate 53 de incidente de natură penală, din care 42 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, nouă privind articole din Codul penal şi alte două privind alte acte normative.
UPDATE 17.00 - Un număr de 16 incidente electorale, cele mai multe din mediul rural, au fost semnalate Poliţiei Buzău. Mulţi cetăţeni au reclamat că nu sunt lăsaţi să voteze pe liste suplimentare.
UPDATE 16.20 - Incidente grave la o sec
ţie de votare din comuna vâlceană Tătărani. Procesul de votare a fost întrerupt timp de aproape o oră la secţia 116, după ce un membru al comisiei de votare a fost surprins în timp ce ştampila mai multe buletine de vot.
Membrul comisiei a fost înlocuit, iar politiştii au demarat o anchetă. Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea,
citaţi de Mediafax, incidentul a fost anunţat de către un alt membru al comisiei de votare, care a sunat la Serviciul unic de urgenţă 112.
La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Poliţiei oraşului Băbeni, care au început cercetările în acest caz.
"Votarea a fost suspendată aproape o oră la respectiva secţie din comuna vâlceană Tătărani, între orele 13.38 şi 14.30 pentru efectuarea cercetărilor. Un membru al comisiei a reclamat că un coleg de-al său ştampilează un număr de buletine de vot", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.
Între timp, procesul de votare la secţia 116 din comuna Tătărani a fost reluat, iar membrul comisiei de votare a fost înlocuit.
Membrul comisiei de votare
ar putea şi pedepsit cu
închisoare de la un an la trei ani şi jumătate.
Citiţi şi:
Caracatiţa boicotului. Şi-a ameninţat angajaţii că îi dă afară dacă merg să voteze la referendumCLICK PENTRU HARTA CU PREZENŢA ŞI REZULTATELE DE LA REFERENDUMToate informaţiile despre ziua referendumului le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de twitter, @antena3, şi pe pagina de facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.