Antena 3 CNN Politică O nouă scrisoare incendiară pentru Liviu Dragnea. Oamenii lui Țuțuianu amenință după scandal

O nouă scrisoare incendiară pentru Liviu Dragnea. Oamenii lui Țuțuianu amenință după scandal

2 minute de citit Publicat la 17:58 12 Oct 2018 Modificat la 17:58 12 Oct 2018
O nouă scrisoare incendiară pentru Liviu Dragnea. Oamenii lui Țuțuianu amenință după scandal

După ce săptămâna aceasta au apărut mai multe înregistrări dintr-o ședință de partid, filiala din Dâmovița trimite o scrisoare deschisă prin care aprinde flacăra războiului.

”1. Toate discuţiile care fac obiectul înregistrărilor au avut loc în interiorul partidului, în cadrul întâlnirilor conducerii organizaţiei judeţene cu primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi consilierii locali, la solicitarea acestora, cu privire la dezbaterile din cadrul CEX naţional.   

2. Ne delimităm de atitudinea colegilor noştri, care şi-au permis să înregistreze discuţii din interiorul partidului şi apoi să trimită aceste înregistrări unor televiziuni naţionale, cu scopul vădit de a discredita atât liderul organizaţiei cât şi organizaţia PSD Dâmboviţa.    

3. Vom apela la toate mijloacele legale pentru a identifica acele persoane care au realizat, sau care au dispus să se facă aceste înregistrări şi vom proceda la sancţionarea lor conform Statutului PSD. Aceste practici sunt de condamnat şi au fost condamnate inclusiv de liderul partidului, domnul Liviu Dragnea.    

4. Scrisoarea semnată de preşedintele Adrian Ţuţuianu, ca şi punctele de vedere exprimate în cadrul CEX Naţional al PSD şi în cadrul şedinţelor PSD Dâmboviţa, au deplina susţinere a primarilor PSD. Îngrijorările sale cu privire la situaţia partidului şi direcţia în care acesta se îndreaptă sunt şi îngrijorările membrilor şi simpatizanţilor PSD. Nemulţumirie exprimate de preşedintele Adrian Ţuţuianu cu privire la activitatea unor miniştri sunt semnalate inclusiv de membri PSD Dâmboviţa, în numeroase rânduri şi se bazează, în special, pe faptul că în campaniile electorale au fost asumate o serie de promisiuni pentru îndeplinirea cărora depindem de sprijinul Guvernului, şi care, nici până azi nu şi-au găsit rezolvare  (situaţia industriei de aparare din judeţ, situaţia drumurilor nationale, situaţia stadionului din municipiul Târgovişte etc).   

5. Nu este nevoie de niciun sondaj de opinie pentru a observa că PSD se află într-o situaţie dificilă şi că suportul popular de care am beneficiat în anul 2016 a fost considerabil diminuat din cauza modului discreţionar în care este condus partidul şi din cauza slabei performanţe a unor membri ai Guvernului.    

6. Cerem tuturor liderilor partidului să înceteze atacul la preşedintele PSD Dâmboviţa, organizaţie de referinţă, care a obţinut în toate bătăliile politice rezultate remarcabile, inclusiv acum situându-se pe locul II pe ţară,  transmiţându-le că Adrian Ţuţuianu are întreaga noastră susţinere şi  că este condamnată la eşec orice tentativă de înlocuire a acestuia de la conducerea Organizaţiei PSD Dâmboviţa, înlocuire care ar echivala cu distrugerea unei echipe puternice şi cu cel mai mare favor făcut adversarilor noştri politici, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional”

×
x close