Antena 3 CNN Politică O nouă discuţie Ponta-Băsescu, pentru a decide cine merge la Consiliul European

O nouă discuţie Ponta-Băsescu, pentru a decide cine merge la Consiliul European

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:39 12 Noi 2012 Modificat la 14:39 12 Noi 2012
O nouă discuţie Ponta-Băsescu, pentru a decide cine merge la Consiliul European
Foto: Agerpres
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că după ce se va întoarce de la Bruxelles va avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, cel mai probabil miercuri, pentru a-l informa asupra negocierilor purtate şi pentru a discuta despre mandatul participării la Consiliul European.

Ponta a fost întrebat când va avea discuţia cu şeful statului privind mandatul participării la Consiliul European şi care dintre cei doi va reprezenta România.

"Cu preşedintele în mod sigur îl voi căuta şi ne vom şi întâlni poimâine. Eu mâine (marţi - n.r.)sunt la Bruxelles şi am stabilit foarte clar că după ce mă întorc de la Bruxelles îl voi informa asupra ultimelor evoluţii privind negocierile şi sigur, domnia sa va decide dacă îmi dă mandatul să particip sau nu. E un lucru pe care Curtea Constituţională l-a pus în mâna preşedintelui şi nu am cum să contest, chiar dacă nu mi se pare neapărat corectă decizia", a explicat Ponta, potrivit Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta au stabilit, săptămâna trecută, în ceea ce priveşte exerciţiul bugetar al UE 2014-2020, că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea "Prietenilor coeziunii", conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.



×
x close