Antena 3 CNN Politică O nouă amânare în procesul lui Dragnea. Dosarul angajărilor fictive va fi discutat pe 18 februarie

O nouă amânare în procesul lui Dragnea. Dosarul angajărilor fictive va fi discutat pe 18 februarie

2 minute de citit Publicat la 10:22 21 Ian 2019 Modificat la 10:22 21 Ian 2019
O nouă amânare în procesul lui Dragnea. Dosarul angajărilor fictive va fi discutat pe 18 februarie

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 18 februarie, dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. 

Preşedintele completului, Luciana Mera, a anunţat că toate dosarele aflate la completul de cinci vor fi amânate, pentru ca judecătorii de la Instanţa supremă, reuniţi pe 31 ianuarie în Secţiile Unite, să decidă asupra jurisprudenţei de urmat în legătură cu repartizarea cauzelor. 

Concret, Secţiile Unite trebuie să hotărască dacă dosarele intrate în 2018 pe rol la completurile de cinci, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018 sau se vor repartiza celor constituite în ianuarie 2019. 

Avocatul Toni Neacşu, cel care o apără de Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Dragnea, a spus în sala de judecată că, din punctul său de vedere, acest complet este legal constituit şi nu este nevoie ca dosarul să fie amânat. 

El a propus să fie întreruptă judecarea procesului şi să fie citat pentru a-şi expune punctul de vedere la dezbaterile de la Secţiile Unite, însă solicitarea sa a fost respinsă. 

"Din punctul nostru de vedere acest complet este legal constituit, tragerea la sorţi a fost legală, repartizarea a fost aleatorie, a fost corectă. Aşteptăm decizia", a declarat, la rândul ei, Flavia Teodosiu, avocata lui Dragnea. 

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa. 

Liviu Dragnea nu a venit la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi. 

Procesul se află în faza de apel, după ce pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica. 

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate. 

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman. 

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. 

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. 

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman. 

×
Etichete: Dragnea amanare proces
x close