Antena 3 CNN Politică Nume vehiculate pentru înlocuirea lui Crin Antonescu la şefia Senatului

Nume vehiculate pentru înlocuirea lui Crin Antonescu la şefia Senatului

<1 minut de citit Publicat la 19:52 04 Mar 2014 Modificat la 19:52 04 Mar 2014
Nume vehiculate pentru înlocuirea lui Crin Antonescu la şefia Senatului
Foto: Agerpres
Numele lui Călin Popescu Tăriceanu şi Ioan Chelaru sunt vehiculate pentru funcţia de preşedinte al Senatului, o altă variantă vehiculată fiind cea privind respectarea acordului iniţial cu PC, în care postul revenea conservatorilor, informează Mediafax.
   
În timp ce în sala de plen se desfăşura, marţi, votul pentru noua formulă de Guvern, Tăriceanu a fost prezent pentru un sfert de oră în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, unde se aflau mai mulţi lideri PSD.
   
Întrebat la ieşire dacă ar accepta postul de preşedinte al Senatului, Tăriceanu a refuzat orice comentariu.
   
Surse social-democrate au declarat că PSD ar putea decide să aloce funcţia de preşedinte al Senatului lui Călin Popescu Tăriceanu, dar decizia este una politică şi va fi luată în cadrul partidului. Voci din PSD susţin pe de altă parte ca funcţia să revină partidului.
   
Un alt nume vehiculat pentru funcţia de preşedinte al Senatului este cel al social-democratului Ioan Chelaru.
   
De asemenea, este vehiculată varianta privind respectarea acordului iniţial cu PC, în care funcţia de preşedinte al Senatului revenea conservatorilor.
   
Surse parlamentare susţin că cel mai probabil luni va fi convocat Biroul Permanent al Senatului pentru a se demara procedurile pentru desemnarea noului preşedinte al acestei Camere.
   

×
x close