Ne aşteptăm ca preşedintele Traian Băsescu să nu respecte rezultatul alegerilor parlamentare, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai.
'Sancţiunea e prevăzută în Constituţie, se numeşte suspendare şi domnia sa ştie foarte bine lucrul acesta, îl sfătuim ca măcar în ultimii ani ai săi de mandat să pună totul pe o singură carte, aşa cum a promis cândva, când a fost ales preşedinte şi să respecte Constituţia României', a declarat Nicolai.
Ea a spus că doreşte să facă 'un apel la normalitate'. 'Ceea ce ne îngrijorează este acest mesaj dat de ARD, de PDL, dar şi de preşedintele Băsescu, implicat pe deplin în această campanie în conformitate cu care votul popular nu este reprezentativ şi nu contează. Se spune că nu va fi numit premierul care va rezulta din opţiunea electoratului în decembrie, ci un premier marcat de interesul naţional', a menţionat europarlamentarul liberal.
Ea nu crede că preşedintele se consideră singurul depozitar al interesului naţional din România.
'Ni se spune că Ponta nu va fi premier, dar dorim să le atragem atenţia că Ponta va fi premier nu pentru că este candidatul USL, ci pentru că românii vor desemna ca formaţiune câştigătoare în alegeri USL şi, în mod firesc, Ponta are întreaga susţinere a USL-ului. Cu siguranţă USL-ul va câştiga peste 50% din mandate şi nu există niciun impediment constituţional pentru ca premierul să nu aparţină acestei formaţiuni politice', a spus Nicolai.
În opinia sa, campania electorală este marcată de un nou fenomen antidemocratic.
'Un partid care a fost la guvernare comunică propriilor alegători că nu trebuie să respecte rezultatul alegerilor. Lucrul acesta, după opinia USL, este foarte grav, pentru că este un mesaj total antidemocratic şi contra intereselor României. Deşi sunt conştienţi că alegerile le-au pierdut, nu încearcă nimic să realizeze ca un partid firesc, un partid european, să-şi mobilizeze electoratul, să intre în dezbateri publice. Mesajele pe care le dau sunt unele antisistem, se ascund în colegii mici, încearcă să mobilizeze sentimental electoratul, luându-şi abonamente la spa-uri şi arătând că sunt apropiaţi de populaţie dacă au cântat cândva pe la nunţi', a declarat vicepreşedintele PNL.
Potrivit acestuia, doar USL este alianţa care promovează un dialog de construcţie, dezbaterea şi fair-play-ul electoral.