Antena 3 CNN Politică Noi decapitări în PSD: Tărăcilă şi Soporan, apropiatul Grupului de la Cluj, trecuţi pe linie moartă

Noi decapitări în PSD: Tărăcilă şi Soporan, apropiatul Grupului de la Cluj, trecuţi pe linie moartă

4 minute de citit Publicat la 18:30 29 Apr 2009 Modificat la 18:30 29 Apr 2009
Noi decapitări în PSD: Tărăcilă şi Soporan, apropiatul Grupului de la Cluj, trecuţi pe linie moartă
Mircea Geoană s-a scuturat de alţi pesedişti care îi stăteau în cale ca sarea în ochi. Fostul lider al filialei călărăşene a fost ostracizat în postul de prefect al judeţului pierzând controlul organizaţiei, în timp ce clujeanul Vasile Soporan, considerat în cercurile de partid un apropiat al lui Ioan Rus, a fost nevoit să-şi dea demisia. Surse din partid susţin că un nou val similar de "primeniri" vor avea loc după alegerile europarlamentare. Centrul va sta cu ochii pe filialele care îşi vor dovedi incapacitatea electorală pentru a mai scutura pomul social-democrat de unii indezirabili.
Conducerea PSD a acţionat operativ imediat după ce liderul PSD Cluj, Vasile Soporan şi-a anunţat demisia din funtea acestei filiale. Surse din PSD susţin că acesta a fost nevoit să recurgă la acest gest fiind avertizat că în caz contrar va fi debarcat cu forţa, invocându-se slabele rezultate înregistrate la ultimele alegeri de acestă organizaţie judeţeană.
Apropierea de Rus dăunează grav sănătăţii politice în PSD

Sursele citate susţin însă că Soporan plăteşte poliţele pentru apropierea sa de Ioan Rus, unul din componenţii fostului Grup de la Cluj. Geoană s-ar fi arătat deranjat mai ales de intenţia lui Soporan de concepere a unei strategii pentru Transilvania pe scheletul fostei strategii a PSD concepută de Ioan Rus pentru respectiva regiune. Strategia se axa pe stabilirea eforturilor necesare pentru ca regiunea să se găsească în structurile economice şi funcţionale ale UE, cu accent pe promovarea proiectelor regionale. Un prim proiect al strategiei ar fi vizat finalizarea autostrăzii Transilvania, derularea de programe de îmbunătăţire a mediului rural, realizarea unui mare centru de dezvoltare tehnologică şi inovare la nivelul Regiunii de Nord-Vest, cu ramificaţii în mediul universitar şi mediul de afaceri.
Un alt motiv al conflictului între Soporan şi centru l-ar fi reprezentat competenţele încredinţate lui Cozmin Guşă de coordonare pe zona Ardealului, o poziţie care a lovit în orgoliile liderilor locali din regiune.
Soporan este cel de-al treilea membru al Grupului de la Cluj care se vede nevoit să demisioneze din fruntea filialei în ultimii doi ani. Ioan Rus, fost preşedinte al PSD Cluj şi-a dat demisia din funcţie în decembrie 2007, iar la conducerea filialei i-a urmat un alt lider al Grupului de la Cluj, Vasile Dâncu. Acesta a renunţat la funcţie după alegerile locale din 2008, iar alegerile au fost câştigate atunci de Vasile Soporan.

Soporan, demisionar: ?Nu doresc ca în continuare Clujul să fie umilit?

Cum Geoană nu a dat nici un semn că ar răspunde pozitiv doleanţelor sau proiectelor clujeanului, Soporan şi-a anunţat miercuri demisia, arătând că prin acest gest doreşte să stopeze dorinţa unora din PSD de a umili Clujul. Soporan a ales să rămână doar simplu membru de partid.
?Am şi transmis demisia preşedintelui PSD şi vreau să fie un semnal de alarmă pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea derabilă a acestei zone şi o deschidere a conducerii centrale pentru problematica regiunii, deosebit de complexă, şi pentru a elimina dorinţa care există la unii de a umili în continuare Clujul. Nu doresc ca în continuare Clujul să fie umilit, unii purtând cu energie în memorie, anumite acte şi întâmplări care au fost generate de la nivelul Clujului. Eu consider că echipa de la Cluj, ca să nu folosesc un alt termen consacrat, şi-a făcut datoria cu prisosinţă faţă de România şi îşi face şi în momentul de faţă această datorie. Ar fi bine ca şi alţii să pună în faţă interesul naţional?, a afirmat Soporan.
Liderul PSD Cluj a mai spus că a simţit că apartenenţa sa la Grupul de la Cluj a determinat o răcire a relaţiilor cu conducerea centrală a partidului. ?Apartenenţa mea de un anumit grup a creat o stare de lipsă de apropiere din partea liderilor naţionali, chiar dacă, formal, ea a existat. Toate aceste lucruri ne-au adus în situaţia de a nu avea, nu numai la nivelul judeţului Cluj ci chiar la nivelul Transilvaniei, nici un reprezentant autentic din cei 15 care formează lista PSD pentru alegerile europarlamentare?, a afirmat Soporan, adăugând că un alt motiv al demisiei sale este lipsa dezbaterilor privind problemele de fond ale României, în campaniile electorale.

Deputatul a mai declarat că şi situaţia ocupării posturilor în administraţie a fost un alt motiv pentru care a decis să se retragă de la conducerea filialei. ?Presiunea de ocupare a posturilor din administraţie, această presiune nu a fost explicată pe baza unei lipse la nivelul legislaţiei, ci pe lipsa unei abilităţi de a trata cu centrul problemele numirilor în cadrul sistemului administrativ, cu precădere la nivelul structurilor care aparţin de regiunea de N-V?, a mai spus Soporan.
Centrul a reacţionat rapid la anunţul liderului clujean. Geoană a dispus în BPN numirea ca preşedinte interimar al organizaţiei de Cluj în persoana lui Valentin Cuibuş, liderul consilierilor judeţeni. Filiala va fi coordonată temporar de o echipă din care vor face parte parlamentarii social-democraţi din judeţ, dar şi Vasile Puşcaş, şeful Departamentului de Afaceri Europene.

Tărăcilă, exilat la prefectură

La fel de expeditivă s-a dovedit conducerea PSD şi cu situaţia de la Călăraşi. Doru Ioan Tărăcilă, aflat în dizgraţia lui Geoană, a fost nevoit să accepte postul de prefect pentru a nu fi trecut total pe linie moartă. Cum noua funcţie a presupus demisia sa din calitatea de lider de filială şi din PSD, centrul a dispus astăzi însărcinarea lui Liviu Dragnea şi a ministrului Muncii, Marian Sârbu cu coordonarea acestei filiale judeţene.

Debarcarea din funcţiile de partid a doi reprezentanţi a vechii gărzi social-democrate contribuie la întărirea treptată a autorităţii preşedintelui Mircea Geoană în PSD. Noile măsuri fac parte dintr-o strategie care a vizat schimbarea conducerilor deţinute de susţinători ai senatorului Miron Mitrea sau apropiaţi ai grupului de la Cluj. Rând pe rând, şefiile filialelor Ilfov, Giurgiu, Tulcea, Mehedinţi şi mai nou, Cluj şi Călăraşi, au intrat sub controlul lui Geoană. Conform unor surse social-democrate, după alegerile europarlamentare ar putea urma mişcări şi tentative similare şi în cazul altor lideri locali care mai mişcă încă în front, cazul liderului de Vaslui, Dumitru Buzatu sau al celui de Prahova, Marian Săniuţă.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Etichete: Mircea Geoană
x close