Niels Schnecker nu mai este
şeful de campanie al lui Crin Antonescu. Liderul PNL a confirmat informaţia, dar a refuzat să detalieze motivele separării, precizând însă că a avut o colaborare bună cu fostul realizator de la Antena 3.
"Colaborarea noastră va înceta, ceea ce nu înseamnă că relaţia noastră de amiciţie şi respect între mine şi Niels Schnecker va înceta, ea va continua, Colaborările încep şi se termină", a spus, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Întrebat cine va fi noul său şef de campanie, în cursa pentru alegerile prezidenţiale, Antonescu a răspuns: "Vom vedea".